Căminele studenţeşti sunt foarte solicitate

Preţurile mari pentru închirierea unui apartament în oraşul Chişinău au determinat un număr mare de studenţi să solicite cazare în cămine.

Universitatea de Stat din Moldova dispune de trei mii de locuri în cele cinsprezce cămine, iar anul acesta s-au depus şapte mii de cereri.

Deşi condiţiile lasă de dorit, studenţii totuşi preferă să împarte o odaie cu patru, cinci persoane pentru o sumă de o mie de lei anual, decât sa achite aceeaşi sumă pentru închirierea unei odăi. „Costul căminului este stabilit în funcţie de preţul serviciilor comunale, iar studenţii plătesc doar 30 % din costul integral”, afirmă Victor Gârlea, preşedintele Comitetului Sindical al Studenţilor USM.

O comisie formată din preşedintele Biroului Sindical, decanii facultaţilor USM, un student-membru al Senatului şi un reprezentant al „Sfatului Căminului” decid cui oferă loc în cămin. Prioritate au copii orfani şi cei invalizi, aceştia în mod obligatoriu sunt asiguraţi gratuit cu loc în cămin. Următorii pe lista de cazare sunt cei din familii social-vulnerabile, apoi cei cu media academică înaltă şi cei cu activitaţi extracuriculare ca membri a cluburilor sportive sau studenţi la două facultăţi concomitent.

Din 2007 studenţii care îşi fac studiile în bază de contract au aceleaşi drepturi de a obţine cazare ca şi bugetarii, conform hotărârii regulamentului privind funcţionarea căminelor din subordinea învăţământului de stat. În acelaşi regulament-cadru este stipulat faptul că „la cazarea studenţilor se va respecta obligatoriu normele sanitare – minimum 6 metri patraţi pentru opersoană”. Reprezentanţii sindicatelor studenţeşti consideră că „nu e o problemă dacă sunt mai mulţi studenţi într-o cameră, interesul nostru este să acoperim cât mai multe cereri de cazare din partea studenţilor”.

La rândul lor studenţii spun ironic că „aşa e mai cald” mai ales pe timp de iarnă când din cauza geamurilor rele frigul se strecoară uşor in odăi. Cei care până la urmă sunt cazaţi în cămin urmează să se adapteze noilor reguli şi condiţii de trai.

Frigul nu e unica problema, e intr-un fel una „de sezon” marea problemă este că din anii ’70 nu s-au mai construit cămine şi tot de pe atunci nu s-au făcut reparaţii capitale şi nu s-a reânnoit mobilierul, astfel că dulapurile pentru haine sunt deseori fără uşi, paturile fără saltele, iar noptierele sunt împarţite frăţeşte de câte două persoane.

Fiecare cămin este dotat cu câte o sală de lectură, o bucătărie pentru fiecare etaj şi câteva cabine de duş care funcţionează doar seara. Oaspeţii au şi ei ore în care pot veni în vizită şi trebuie să prezinte un act de identitate la recepţie pentru a avea acces în cămin. Dacă planuieşti să îţi sarbătoreşti ziua de naştere sau alt eveniment ce implică cheful atunci trebuie sa scrii o cerere către intendentul căminului prin care ceri permisiunea şi promiţi că nu va fi galagie şi că nu se vor consuma băuturi alcoolice. Studenţii trebuie sa fie in cămin înainte de ora 23, in unele cămine chiar înainte de 22, aşa că dacă ai chef de distracţie la vreo discotecă ar fi bine sa te gândeşti din timp unde vei înnopta sau, nu-i exclus, pe care geam vei intra înapoi în cămin.

Deşi condiţiile sus numite taie din confortul şi intimitatea studenţilor, ei văd şi partea frumoasă a lucrurilor „la cămin e vesel, înveţi sa fii responsabil şi independent, are cine te trezi dimineaţa, adică gălăgia şi ai de la cine întreba orarul pentru a doua zi, plus la toate dacă eşti şmecher regulile nu sunt un obstacol pentru petreceri, iar bucatăria comună nu e decât un avantaj pentru cei care nu ştiu sa gătească… mai învţă şi ei de la alţii sau işi fac drum la cei care deja au gătit chipurile cu o întrebare…”

Pe unde sincere pe unde ironice aceste afirmaţii îşi au şi ele adevărul lor. În cămin înveţi să „te împarţi cu aproapele” şi tot aici se leagă multe prietenii frumoase… în cuibuşorul de nebunii al studenţilor.

Simţeam o durere… îmi era dor de tata!

Simţeam o durere…uneori  nu puteam suferi amintirea despre această fantomă. Il iubeam viu şi mort, oricum în amintire!

Era toamnă şi eram acasă. O poză veche de familie a readus în trăiri un sentiment pe care încercam sa-l uit, simţeam o durere…îmi deschise întâi poarta, apoi uşa, s-a furişat in odăi, până ce a ajuns în inimă! Privirea îmi era calmă, rece, neclintită de la acea poză, Doamne ce pustietate… Gândul îmi alerga sălbatic prin copilăria copilului închis în închisoarea inimii mele. Îmi aminteam de soţul mamei mele, de tatăl fraţilor mei, dar refuzam să recunosc că îmi era dor de tata, Doamne ce pustietate…

Geamul tăcea, când eram mică credeam că o să se întoarcă acasă, va veni oare? Deşi crescusem de fiecare dată când reveneam acasă simţeam că e alături, trecuse atâta timp, dar continua să mă doară, până la limitele fiinţei din mine.

Îmi părea veşnicia o toamnă şi toamna o veşnicie, era cald şi mă sufoca acest năduf răspândit în întreg corpul într-o clipă. Plângeam ca un copil fără să mai înţeleg de ce, pentru că mă durea sau pentru că eram prea mică când se stinse şi aveam atâtea a întreba.

Toate amintirile se contopeau într-un scenariu bine întocmit pentru o piese de teatru nereuşită.

Când mai era viu îl admiram pentru simţul umorului nemaipomenit, in pofida faptului că boala la ţintuit la pat pentru o jumătate de viaţă.

Eram totuşi mică şi doar acum înţelegeam ce se întâmplase, în una din zilele în care eram doar cu el acasă a spus parcă pentru mine parcă pentru sine ”Am să mor” Ce nostim a fost, nu ştia că nu înţeleg despre ce vorbeşte. În următoarele zile boala a pus stăpânire deplină pe el, m-ă rugase mama să stau lângă el în caz că are nevoie de ceva, o zi întreagă, o zi încheiată am stat lângă el, ce fetiţă cuminte eram, îşi trăia ultima zi şi eu nu scoteam un cuvânt nu ceream o povaţă…Nu îi era frică să moară, adesea spunea că „tot de o moarte am să mor”

A doua zi mama ne-a trezit mai devreme ca de fiecare dată, plângea, am alergat în camera in care seara îl lăsasem, omul palid cu ochii închişi învelit cu o plapumă albă era tatăl meu.

Mai întâi nu înţelegeam că nu mai este, apoi nu vroiam să înţeleg, încet, încet uitam până ce devenise o amintire şi atunci revenea în memorie, înţelegeam că nu mai este şi vroiam să înţeleg de ce?! Era o amintire ce cuprindea o veşnicie, un dor caustic ce mă pustia de fiecare dată. Rămăsesem să port negru, mai întâi pe haină apoi în suflet.

Creşteam, poate mai devreme decât a trebuit, mama plecase peste hotare  şi eu rămăsesem să lupt cu singurătatea. Simţeam o durere… ştiam de la bunica că „Dumnezeu se coboară până unde ne ridicăm noi” dar nu puteam lupta. Atunci am scris şi primul vers, mi-am dat seama într-un moment că „Nu e suficient să fii plin de talent, dar e necesar să fie şi talentul plin de tine” şi cu toate acestea nu puteam lupta!

Dorul mă cuprindea a câta oară ochii înlăcrimaţi închişi pentru doar o clipă fugindă de amintire desluşeau chipul tatălui de pe vechea fotografie. Simţeam o durere…era toamnă şi exact august, o toamnă tristă care se repeta a zecea oară de când murise!  Îmi revenisem uşor, doar inima se zbătea fricoasă de dura amintire ce putea reînvia în orice moment. Rămăsesem să port negru, mai întâi pe haină apoi în suflet.Şi Doamne ce pustietate…

Unde s-au pierdut valorile secolului trecut?

Barbat adevarat?

Un barbat adevarat  este un barbat care nu bea, nu fumeaza, nu insala si…. nu exista!

La drept vorbind asa cum o femeie este caracterizata de gingasie, un barbat de forta! Inteligenta si calmitatea, concizia si increderea in sine sunt dupa mine cele mai frumoase calitati ale unui barbat adevarat!

Ce calitati are o femeie ideala…

Hm…inainte de a trece la sensul cuvintului femeie as incepe cu sensul cuvintului ideal. Dupa mine idealul este pentru fiecare in parte diferit si mai mult, el exista, doar ca eu l-as numi un pic altfel- compatibilitate. o femeie ideala este o femeie pur si simplu, mai intii de toate.  Desi se crede ca o femeie perfecta este una fatala, totusi eu ramin a crede ca sensibilitatea, finetea, rafinamentul, gingasia, sunt cele mai caracteristice calitati ale unei femei adevarate. Capacitatea de a imbina sau mai bine zis  de a doza corect unele calitati este deasemenea un mare plus pentru o femeie.  Cind inaintea cuvintului femeie apare prefixul prea, deja nu e bine chiar daca e vorba de calitati frumoase.

iubitoare si intelegatoare…. zimbitoare si mama- aceasta este o femeie ideala

Razboiul generatiilor.

Probabil ca fiecare dintre actorii generatiei tinere s-au ciocnit nu o singura data cu problema diferentei dintre generatii. Parintii nostri, buneii poate chiar si fratii mai mari incearca sa “corecteze” comportamentul nostru, numindu-l “comportament neadecvat, influentat de viciile contemporanietatii”. diferenta de mentalitate, de opinii si un sir de multe alte diferente creeaza un mare gol intre copii si parinti. Partea optimista a acestei probleme este ca ea a existat de aproape intotdeauna, doar ca in deferite veacuri diferite probleme.

Principala explicaţie a arhicunoscutului conflict între generaţii este că, în cele mai multe dintre cazuri, există o diferenţă între viteza cu care se petrec transformările în viaţa tînărului şi ritmul schimbărilor de atitudine din partea părinţilor. La vîrsta adolescenţei, interesele se redistribuie: aderenţa la grupul familial scade în favoarea ieşirilor cu prietenii. De asemenea, nu trebuie să ne minunăm dacă băieţelul, care era blond şi drăgălaş, s-a vopsit brunet, cu creastă şi are “piercing” în sprînceană, deoarece gusturile la această vîrstă sînt dintre cele mai ciudate. Comunicarea, re­gulile negociate împreună, toleranţa şi înţelegerea sînt principiile de bază ale unei relaţii armonioase. Însă toate acestea încă din copilărie. Este foarte important felul în care părinţii îi educă pe cei mici, deoarece lipsa de comunicare în copilărie se prelungeşte în adolescenţă şi, mai tîrziu, la maturitate.

Procesul construirii personalităţii începe încă din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viaţa omului, producîndu-se nu întotdeauna uniform şi continuu, ci şi cu discontinuităţi. Este o evoluţie cu perioade inegale de dezvoltare dizarmonică, ale cărei resurse sînt nu numai valorizate pozitiv, ci şi cu posibile conduite negative şi în unele cazuri chiar deviante.Trecerea de la statutul de copil spre cel de adult, responsabilităţile sale, se realizează de cele mai multe ori cu dificultate, sub imperiul nesiguranţei, al confuziei, al sentimentului de teamă, care poate determina serioase conflicte şi probleme. Adolescenţa este o vîrstă de graniţă între copilărie şi maturitate şi tocmai din această cauză apar diverse conflicte determinate de neconcordanţa între ce vrea şi ce crede adolescentul că poate să facă şi ceea ce-i este îngăduit de către adult.

Cheia este o relaţie deschisă între părinţi şi tineri şi o toleranţă moderată, dublată de respectarea unor reguli. Atunci cînd adolescentul simte că nu este înţeles nici de părinţi, nici de profesori, în multe cazuri el poate înregistra rezultate slabe la învăţătură şi, în final, chiar eşecul şcolar. Soluţia nu este ca adulţii să apeleze la ameninţări şi constrîngeri pentru a-l determina să înveţe, pentru că efectul va fi exact invers. Cel mai indicat este ca părinţii să îl sprijine pe tînăr, să îl încurajeze şi să îl motiveze să înveţe.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!